Campania de promovare a sănătății continuă

În cadrul Campaniei de promovare a sănătății „ Alimentația sănătoasă” desfășurată de IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Strășeni, profesoarele Sîrbu Elena și Corpacean Svetlana, grupul de lucru împreună cu clasele a VI – C și a VI-D, însoțiți de diriginți și administrația liceului, au efectuat o excursie tematică la SRL „FRUVIT”, Ialoveni și la „Prisaca Vulpii”, or. Bucovăț, Strășeni.
În cadrul vizitei la SRL „FRUVIT” au aflat informații noi despre consumul fructelor uscate, totodată elevii au participat la o activitate de ”Master-Class” unde au parcurs toate etapele de preparare a unui fruct în ciocolată individualizat. La „Prisaca Vulpii” elevii au aflat despre beneficiile și contraindicațiile consumului de miere, dar și au degustat diverse tipuri de miere de albină.
Aceste activități au contribuit esențial la formarea unui comportament alimentar sănătos și dezvoltarea competențelor de menținere a acestuia.
MOTTO-ul activității: Sănătatea ta depinde de tine. Tot ceea ce faci și gândești adaugă la vitalitatea, energia și spiritul tău sau extrage din ele valoare.