INVESTIM ÎN VIITOR
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Municipiul Strășeni se pregătește pentru o transformare majoră în cadrul proiectului de investiții „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), realizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) din Republica Moldova în cooperare cu Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL)!
La data de 27 februarie 2025, împreună cu APL de nivelul I, profesori, părinți, elevi, reprezentanți ai MEC, ONDRL și ai companiei de proiectare Lunicon Proiect SRL, s-au desfășurat consultările publice privind aprobarea schiței de proiect pentru modernizarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Strășeni, instituție membră din Rețeaua Națională a Școlilor Model, un proiect inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, care își propune să transforme 35 de școli din țară în instituții moderne, dotate la cele mai înalte standarde.
Acest proiect presupune:
Proiectul este finanțat cu sprijinul Băncii Mondiale, Uniunii Europene, UNICEF și Parteneriatului Global pentru Educație, iar investițiile totale necesare pentru întreaga rețea de școli model se ridică la 70 de milioane de euro.
Mulțumim tuturor celor implicați!








