Dragobetele sărută fetele
Este știut că, încă din timpuri străvechi, primăvara era așteptată și întâmpinată, pe plaiurile noastre, cu mult drag. De fapt, anticele legende mai spun că, poate, chiar de acest cuvânt drag(ă) se leagă cele mai frumoase tradiții ale neamului nostru, Dragobetele.
Prin tradiție, în ziua de 24 februarie, tinerii și tinerele IPLT „M. Eminescu”, s-au îmbrăcat în haine de sărbătoare și au mers în întâmpinarea primăverii cu un colaj de tradiții muzicale: cântece, poezii, glume, pentru a crea o atmosferă de sărbătoare, de simpatie ori de dragoste nedeclarată a tinerilor instituției. O activitate foarte frumoasă, o activitate în care axa valorică rămâne o portavoce a eternului, a neamului. Bravo ”Lăstărelul”! Mulțumim conducătorului artistic al formației, Dna Popa Valentina, pentru gustul deosebit al frumosului pe care îl dezvoltă. În această sărbătoare patronată de Dragobete vă dorim cele mai sincere felicitări însoțite de gânduri bune și fie ca simbolul dragostei să vă aducă liniște și pace!












