SEMINAR RAIONAL

Conform planului de activitate a Direcției Generale Educație Strășeni, în Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Strășeni, la data de 14.03.2023 s-a desfășurat Seminarul Raional Teoretico-practic la istorie: ÎNVĂȚAREA PRIN ACȚIUNE – IMPERATIV AL TIMPULUI.

Scopul seminarului a pus accent pe dezvoltarea personalității care se realizează prin dobândire de cunoștințe și formare de abilități.

Ore publice, în cadrul seminarului, au desfășurat profesoarele de istorie română și universală: dna Serafima Boaghe în clasa a XI-a „A” cu subiectul „Modernizarea economică a României (1878-1914) și dna Oxana Malic în clasa a IX-a „B” a cu subiectul: „Regimul totalitar în România în anii (1944-1989)”.

Tot în cadrul seminarului, profesorii participanți, au beneficiat și de un atelier de lucru privind „Implementarea metodologiei Clasei Inversate în cadrul orelor de istorie”. Atelierul a fost condus de dna Tamara Costin, specialist principal al DGE Strășeni.

Au prezentat în cadrul atelierului formatorii dna Elisaveta Iovu, profesoară de limba și literatura română și dna Oxana Malic, profesoară de istoria românilor și universală. Pe parcursul atelierului profesorii au fost inițiați în ceea ce privește Clasa inversată și prin ce se deosebește de lecțiile tradiționale, care sunt avantajele și regulile de aplicare a celor șapte modele de a inversa clasa, cum trebuie să fie planificată o lecție de istorie conform Clasei Inversate.

Profesorii s-au implicat activ completând Harta Intelectuală, Grila SMART și elaborând într-un final un proiect didactic la disciplină în baza unui model de clasă inversată. La sesiunea de evaluare a activităților prezentate în cadrul seminarului au fost apreciate cu calificativul „ Foarte bine”. Mulțumim tuturor celor implicați în buna desfășurare a seminarului.